Acest website foloseşte cookie–uri. Prin continuarea navigarii, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii./ This website uses cookies. By continuing to browse the website, you are agreeing to our use of cookies.

Otrăvuri notorii – intoxicația cu arsen și cum se detectează acesta

4366 Vizualizări 0 Comment
arsen

În articolul anterior (Otrăvuri notorii – istoricul otrăvirilor cu arsen) ți-am povestit despre legenda faimosului rege al Pontului, Mithridates. Astăzi vom vorbi despre simptomatologia intoxicației cu arsen și despre cum se poate detecta acesta.  😉

Simptomele inițiale ale otrăvirii cu arsen sunt destul de greu de distins de cele ale unei toxiinfecții alimentare. Simptomele apar în decurs de 30 de minute de la ingerare sau chiar după mai mult timp dacă doza era ingerată împreună cu alimente, și constau în oboseală, dureri de cap și palpitații.

Intoxicatul poate resimți uneori și un gust metalic, respirația victimei putând căpăta un miros de usturoi.

În caz de otrăvire acută (adică cu doze mari într-un timp foarte scurt), simptomele sunt mult mai severe și constau în dureri de stomac, diaree și sânge în urină. Apar halucinațiile, convulsiile, coma și moartea.

Trioxidul de arsen se absoarbe în procent de 95% din doza ingerată și afectează organe precum pielea, plămânii, ficatul și rinichii. Moartea survine de obicei în primele 24 de ore după ingestia otrăvii, ca o consecință a colapsului circulator.

În caz de supraviețuire, în primele 24 de ore victima va sfârși până la urmă fie prin insuficiență hepatică, fie prin insuficiență renală.

În caz de otrăvire lentă, prin administrare sistematică de doze mici, victima experimentează căderea părului și apariția pe unghii a unor dungi caracteristice, denumite dungile lui Mees. 😮

Deoarece numărul crimelor prin otrăvire cu arsen a început să crească, toxicologii și-au îndreptat atenția în dezvoltarea unor teste de decelare a arsenului din probele de țesuturi prelevate de la victime.

Primul test a fost dezvoltat de Scheele, care a identificat arsenul pe baza reacției lui cu zinc și acid azotic, când se formează arsina, un gaz cu miros asemănător usturoiului.

Un alt test a fost cel dezvoltat de Samuel Hahnemann care a identificat arsenul pe baza formării unui precipitat galben cu hidrogenul sulfurat.

sulfura de arsen

Testul decisiv a fost dezvoltat de James Marsh în anul 1832, iar testul îi poartă numele. După formarea arsinei prin metoda dezvoltată de Scheele, aceasta se pune în contact cu o suprafață rece pe care se descompune cu formarea unei pete negre de arsen. Formarea acestei pete reprezinta dovada otrăvirii cu arsen.

Avantajul testului dezvoltat de Marsh, care a trimis după gratii mulți otrăvitori, constă în faptul că este foarte sensibil. Adică cu ajutorul acestui test se pot determina cantități foarte mici de arsen, de aproximativ 0.2 mg. Testul este este relativ specific pentru arsen, adică îl dau doar arsenul și stibiul.

Adică și stibiul dă o pată similară petei de arsen, însă deosebirea dintre cele două pete constă în faptul că pata de stibiu nu se dizolvă în hipoclorit de sodiu, în timp ce cea de arsen se dizolvă. Deci înainte de a “diagnostica” intoxicația cu arsen se verifică solubilitatea petei în hipoclorit de sodiu.

După dezvoltarea testului Marsh, numărul otrăvirilor cu arsen a scăzut semnificativ. 😉

Metoda Marsh are astăzi valoare mai mult istorică. În ziua de astăzi există metode mult mai avansate de detecție a arsenului decât metodat Marsh, iar otrăvirile cu arsen sunt extrem de rare.

În ceea ce privește tratamentul intoxicației cu arsen, la vremea respectivă nu se cunoștea, deci otrăvirea cu arsen era sinonimă cu condamnarea la moarte.

 

În ziua de astăzi există măsuri adecvate de tratament în cazul otrăvirii cu arsen. Acestea constau de regulă în spălături stomacale și măsuri de susținere până la aplicarea tratamentului propriu-zis, de regulă, intravenos.

Se administrează, de regulă, substanțe denumite generic “agenți de chelatare” care leagă arsenul și favorizează eliminarea lui din corp. Un exemplu de astfel de substanță este anti-lewisita cunoscută sub denumirea de dimercaptopropanol. Aceasta a fost sintetizată în timpul celui de-al doilea război mondial ca antidot pentru lewisită, un alt compus pe bază de arsen, utilizat ca armă chimică.

medacademy

Ceea ce probabil că nu știai este că arsenul este utilizat la ora actuală în terapie. Sub formă de trioxid de arsen, ca tratament intravenos în cazul anumitor forme de leucemie, în concentrații foarte mici. Se pare că acesta produce moartea celulelor cancaroase printr-un mecanism încă necunscut.

Și iată că ai mai aflat ceva interesant despre un toxic notoriu! Te aștept în continuare pe pagina mea să descoperim și alte otrăvuri celebre!

Dacă vrei să rămâi la curent cu postările mele despre sănătate, frumusețe și farmacie abonează-te gratuit la site-ul meu și dă like paginii mele de Facebook: AICI.

Te-ar putea interesa și Toxici notorii – Cianura, otrava care a făcut istorie.

 

Te interesează domeniul Farma? Atunci alătură-te grupului de discuții  „Farmacisti, asistenti, studenti si viitori studenti la FARMACIE”, AICI.

Vrei să afli mai multe despre substanțele toxice și mecanismul lor de acțiune? Îți recomand cu drag cărțile mele de Toxicologie pe care le poți achiziționa direct de la mine sau de la Librăria Hamangiu  (de AICI)!

Te interesează CHIMIA? Atunci îți recomand cu drag cărțile mele de Analiză chimică (vezi AICI) pe care le poți achiziționa direct de la mine sau de la Librăria Hamangiu  (de AICI)!

Asociatia Succes

Te invit să devii student la Facultate de Farmacie a Universității Titu Maiorescu să înveți despre toxici de la cadrele noastre didactice specialiste în Toxicologie!

 

Referințe științifice:

C. Saha , A. K. Dikshit , M. Bandyopadhyay, A Review of Arsenic Poisoning and its Effects on Human Health, 2010, 29(3):281-313.

Alan H Hall, Chronic arsenic poisoning, Toxicology Letters, 2002: 128(1-3), 69–72.

0 Comentarii

Lasă un comentariu