Acest website foloseşte cookie–uri. Prin continuarea navigarii, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii./ This website uses cookies. By continuing to browse the website, you are agreeing to our use of cookies.

Ești mahmur? Află care sunt mecanismele biochimice care duc la apariția stării de mahmureală

1003 Vizualizări 0 Comment
mahmureala

Despre alcool am mai vorbit și cu alte ocazii (Bea cu cap, nu peste cap! – Fazele intoxicaţiei acute cu alcool). Este unul dintre indivizii chimici cei mai cunoscuți, implicat în multe accidente, supradozări, decese.

După consumul unei cantități apreciabile de alcool, a doua zi apare așa-numita stare de “mahmureală” pe care nimeni nu și-o dorește (evident), dar pe care mulți o experimentează. Așadar, care sunt procesele biochimice care explică starea de mahmureală și de ce apare aceasta?

Starea de mahmureală apare din cauza alcoolului și a efectelor acestuia asupra creierului.  Cu toate acestea, mecanismele apariției acestei stări nu sunt complet elucidate.

Denumirea de “alcooli” se referă la o întreagă clasă de compuși organici cu anumite particularități structurale pe care nu este relevant să le expun aici. Există trei alcooli cunoscuți publicului larg: metilic, izopropilic și etilic. Numai acesta din urmă este adecvat consumului uman. Când spunem “alcool” în limbajul comun, ne referim deci la etanol (alcoolul etilic). Dar chiar și etanolul este toxic: produce stres oxidativ substanțial și provoacă un răspuns inflamator care dăunează și dereglează neuronii.  În plus, organismul nostru metabolizează etanolul la acetaldehidă, care este și mai toxică decât etanolul (am descris această biotransformare într-un alt articol – Un Martini, vă rog! Cu tot cu instructiuni de folosire!). În cele din urmă, organismul transformă acetaldehida în acetat, care este mai puțin dăunător, dar care poate contribui în continuare la starea de  mahmureală.  😛

Măsura în care cele 3 molecule sunt responsabile pentru starea de mahmureală este încă incomplet determinată, iar durerile de cap și alte simptome sunt probabil cauzate în parte de leziunile provocate de inflamație și stresul oxidativ suferit la nivelul creierului și altor țesuturi.

Congenerii alcoolului sunt alte molecule care pot contribui la apariția acestei stări. Ca și alcoolul, congenerii sunt indivizii chimici produși în timpul fermentației alcoolice și care contribuie foarte mult la gustul și aroma majorității băuturilor alcoolice. Unele sunt totuși toxice, ceea ce poate explica de ce băuturi diferite dar cu aceeași cantitate de alcool par să inducă diferite niveluri de mahmureală. 😮

medacademy

Spre exemplu, băuturile în care alcoolul este diluat cu suc de portocală induc cea mai puțin intensă stare de mahmureală, urmate de bere, vodcă, gin, vin alb, whisky, rom, vin roșu și coniac. Da, coniacul induce cea mai intensă stare de mahmureală. Așadar, data viitoare când vei bea un păhărel, alege-ți băutura înțelept, ghidându-te după aceste date din literatura științifică. 😛

Dar de ce mahmureala apare numai atunci cand concentratia de alcool din sânge revine la (aproape) zero? Din nou, studiile științifice nu sunt foarte concludente în acest sens. Există mai multe explicații plauzibile, care nu se exclud reciproc. Una dintre explicații constă în faptul că alcoolul, fiind un analgezic, ar masca, într-o primă etapă, daunele provocate, urmând ca acestea să fie demascate când concentrația acestuia în organism începe să scadă. Altă explicație: alcoolul are nevoie de timp pentru a-ți face rău. O altă explicație constă în efectul deshidratatnt al alcoolului, efect care se știe că poate provoca dureri de cap, oboseală și insuficiență cognitivă. Cei mai mulți dintre noi sunt familiarizați cu sentimentul de deshidratare post-consum de alcool și știu că ar trebui să bea mai multă apă. Da, am menționat acest lucru și într-un articol anterior (Un Martini, vă rog! Cu tot cu instructiuni de folosire!).

Una dintre explicațiile parțiale ale apariției stării de mahmureală este reprezentată de capacitatea alcoolului de a scoate organismul din starea de homeostazie (practic, din starea de echilibru). Consumul de alcool produce multe modificari hormonale si metabolice care, deși nu sunt bine studiate pentru cauzalitate, sunt cauze plauzibile ale oboselii și afectării cognitive. Printre hormonii afectați de alcool se numără insulina, cortizolul, testosteronul, aldosteronul și hormonul de creștere. Printre neurotransmițătorii (moleculele care transportă impulsurile nervoase în organism) afectați de alcool se numără epinefrina (adrenalina) și norepinefrina (noradrenalina). Alcoolul poate provoca, de asemenea, hipoglicemie (scăderea concentrației glucozei în sânge).

Aș menționa încă o explicație parțială a mahmurelii: afectarea somnului de către alcool. Cercetările sugerează că, deși alcoolul poate provoca somnolență, odată ce acesta a dispărut din organism, te vei trezi mai repede decât de obicei, ceea ce poate duce la scăderea calității somnului. Și, bineînțeles, cu sau fără alcool, party-ul în miez de noapte îți afectează oricum somnul, inducând o cascadă de efecte dăunătoare.

Lumea științifică nu a elucidat complet toate mecanismele apariției stării de mahmureală, dar putem concluziona că aceasta este o stare dată de o combinație de toxicitate, deshidratare, afectarea structurii somnului, timp în care organismul se străduiește să se întoarcă la starea dinaintea consumului de alcool.

Cum am putea preveni apariția stării de mahmureală? Există alimente sau suplimente care o pot preveni? Despre aceste subiecte vom discuta în articolele următoare.

Te-ar putea interesa și Bea cu cap, nu peste cap! – Fazele intoxicaţiei acute cu alcool.

Dacă vrei să rămâi la curent cu postările mele despre sănătate, frumusețe și farmacie abonează-te gratuit la site-ul meu și dă like paginii mele de Facebook: AICI.

Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.

Nota bene: Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii. Consumă alcool responsabil!

Te interesează domeniul Farma? Atunci alătură-te grupului de discuții  „Farmacisti, asistenti, studenti si viitori studenti la FARMACIE”, AICI.

Vrei să afli mai multe despre substanțele toxice și mecanismul lor de acțiune? Îți recomand cu drag cărțile mele de Toxicologie pe care le poți achiziționa direct de la mine sau de la Librăria Hamangiu  (de AICI)!

Te interesează CHIMIA? Atunci îți recomand cu drag cărțile mele de Analiză chimică (vezi AICI) pe care le poți achiziționa direct de la mine sau de la Librăria Hamangiu  (de AICI)!

Asociatia Succes

 Te invit să devii student la Facultate de Farmacie a Universității Titu Maiorescu să înveți despre științele vieții de la cadrele noastre didactice specialiste în farmacie!

Referințe științifice:

Obad A, Peeran A, Little JI, Haddad GE, Tarzami ST. Alcohol-Mediated Organ Damages: Heart and Brain. Front Pharmacol. 2018 Feb 13;9:81.

Maxwell CR, Spangenberg RJ, Hoek JB, Silberstein SD, Oshinsky ML. Acetate causes alcohol hangover headache in rats. PLoS One. 2010 Dec 31;5(12):e15963.

Tipple CT, Benson S, Scholey A. A Review of the Physiological Factors Associated with Alcohol Hangover. Curr Drug Abuse Rev. 2016;9(2):93-98.

Mackus M, Adams S, Barzilay A, Benson S, Blau L, Iversen J, Johnson SJ, Keshavarzian A, Scholey A, Smith GS, Trela C, Vatsalya V, Verster JC. Proceeding  of the 8th Alcohol Hangover Research Group Meeting. Curr Drug Abuse Rev. 2016;9(2):106-112.

Penning R, van Nuland M, Fliervoet LA, Olivier B, Verster JC. The pathology of alcohol hangover. Curr Drug Abuse Rev. 2010 Jun;3(2):68-75.

Rohsenow DJ, Howland J. The role of beverage congeners in hangover and other residual effects of alcohol intoxication: a review. Curr Drug Abuse Rev. 2010 Jun;3(2):76-9.

Rohsenow DJ, Howland J, Arnedt JT, Almeida AB, Greece J, Minsky S, Kempler CS, Sales S. Intoxication with bourbon versus vodka: effects on hangover, sleep, and  next-day neurocognitive performance in young adults. Alcohol Clin Exp Res. 2010 Mar 1;34(3):509-18.

Schroeder DJ, Collins WE. Effects of congener and noncongener alcoholic beverages on a clinical ataxia test battery. Aviat Space Environ Med. 1979 Sep;50(9):879-87.

Thompson T, Oram C, Correll CU, Tsermentseli S, Stubbs B. Analgesic Effects of Alcohol: A Systematic Review and Meta-Analysis of Controlled Experimental Studies in Healthy Participants. J Pain. 2017 May;18(5):499-510.

Armstrong LE, Ganio MS, Casa DJ, Lee EC, McDermott BP, Klau JF, Jimenez L, Le Bellego L, Chevillotte E, Lieberman HR. Mild dehydration affects mood in healthy young women. J Nutr. 2012 Feb;142(2):382-8.

Ganio MS, Armstrong LE, Casa DJ, McDermott BP, Lee EC, Yamamoto LM, Marzano S, Lopez RM, Jimenez L, Le Bellego L, Chevillotte E, Lieberman HR. Mild dehydration  impairs cognitive performance and mood of men. Br J Nutr. 2011 Nov;106(10):1535-43.

van Schrojenstein Lantman M, Mackus M, Roth T, Verster JC. Total sleep time, alcohol consumption, and the duration and severity of alcohol hangover. Nat Sci Sleep. 2017 Jun 29;9:181-186.

Ebrahim IO, Shapiro CM, Williams AJ, Fenwick PB. Alcohol and sleep I: effects  on normal sleep. Alcohol Clin Exp Res. 2013 Apr;37(4):539-49.

0 Comentarii

Lasă un comentariu