Acest website foloseşte cookie–uri. Prin continuarea navigarii, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii./ This website uses cookies. By continuing to browse the website, you are agreeing to our use of cookies.

Taliul – otrava “perfectă”

3290 Vizualizări 1 Comment

În articolul anterior (Otrăvuri notorii – taliul) ți-am povestit despre caracteristicile taliului, utilizările sale din trecut și contextul intoxicațiilor cu sărurile acestui element.

În acest articol vom vorbi despre simptomele din intoxicația cu taliu, tratamentul acesteia, precum și modalitățile de detectare ale acestuia.

Taliul poate produce atât intoxicații acute, cât și intoxicații cronice.

Acesta produce intoxicații cronice atunci când pătrunde în organism în doze mici, timp îndelungat, exercitându-și foarte lent acțiunea toxică.

Ca și în cazul intoxicației cronice cu arsen, simptomatologia inițială este nespecifică, adică se poate întâlni în mai multe boli sau intoxicații și include în general stările de vomă. După aproximativ patru zile de la această simptomatologie apare o stare de însănătoșire aparentă, apoi apare starea de constipație, dar nu atât de intensă încât să fie alarmantă pentru victimă.

Victima începe apoi să resimtă dureri la nivelul extremităților (mâinilor și picioarelor) din cauză că sărurile de taliu afectează nervii, sete exgerată și insomnie.

Abia după două săptămâni de la pătrunderea taliului în organism apar simptomele caracteristice intoxicației cu taliu, și anume: pigmentarea în negru în jurul rădăcinilor părului și pierderea rapidă a părului, ceea ce de regulă alertează pacientul. Pielea intoxicatului devine uscată și la nivelul unghiilor apar “dungile lui Mees”, similar cu cele din intoxicația cu arsen.

Intoxicația cu taliu culminează cu afectarea nervilor și deces fie prin stop cardiac, fie prin deprimare respiratorie.

Afectarea nervilor de către ionii de taliu se datorează volumului similar pe care acesta îl are cu ionii de sodiu și de potasiu, care sunt implicați în transmiterea influxului nervos. Organismul asimilează taliul deoarece nu poate distinge atât de bine între taliu și potasiu. Organismul va asimila taliul care va lua în parte rolul potasiului și va afecta transmiterea influxului nervos.

Nu există un antidot propriu-zis în cazul intoxicației cu săruri de taliu, în sensul că nu prea există vreo substanță capabilă să scoată taliu din organism odată ce acesta a fost asimilat. Spre exemplu se poate administra clorură de potasiu care mobilizează taliul tisular, însă cresc concentrația taliului în sânge.

medacademy

Se pot administra însă substanțe care pot preveni absorbția, respectiv reabsorbția sa în organism. Un exemplu este reprezentat de albastru de Berlin, care este, deasemenea, toxic, deci trebuie administrat în doze moderate. Un alt compus sugerat a fi administrat în intoxicația cu taliu este N-acetilcisteina (cea care se administrează ca antidot și în intoxicația cu paracetamol).

În ceea ce privește detectarea taliului, există un test rapid care se poate face în urină, cu azotat de bismut, acid azotic și iodură de potasiu când se formează o opalescență roșie de iodură de taliu și bismut. Această reacție nu îți dă certitudinea că te-ai intoxicat cu taliu, e mai mult un test de screening, adică îți dă o idee cu ce ai putea fi intoxicat.

Pentru diagnosticarea certă a intoxicației cu săruri de taliu se folosesc metode de determinare mai complicate, care necesită aparatură foarte scumpă și anume ceea ce în lumea chimiei se numește spectrometrie de absorbție atomică. 🙂

Având în vedere avântul pe care l-a luat știința în ceea ce privește metodele de detectare a otrăvurilor în sânge și în alte probe biologice, vestea bună este că la ora actuală intoxicațiile cu taliu sunt extrem de rare.

Ar trebui să le mulțumești toxicologiclor pentru asta! 😉

În orice caz, intoxicațiile cu taliu se mai întâmplă. Acum câțiva ani, un IT-ist din New Jersey a fost internat în spital și apoi a decedat ca urmare a ceea ce mai târziu s-a dovedit a fi o intoxicație cu taliu. S-a dovedit că soția lui a fost cea care i-a pus otrava în mâncare. Aceasta  era chimist și avea acces la săruri de taliu.

Vrei să afli mai multe despre substanțele toxice și mecanismul lor de acțiune? Îți recomand cu drag cărțile mele de Toxicologie pe care le poți achiziționa direct de la mine sau de la Librăria Hamangiu  (de AICI)!

Dacă vrei să rămâi la curent cu postările mele despre sănătate, frumusețe și farmacie abonează-te gratuit la site-ul meu și dă like paginii mele de Facebook: AICI.

 

Te interesează domeniul Farma? Atunci alătură-te grupului de discuții  „Farmacisti, asistenti, studenti si viitori studenti la FARMACIE”, AICI.

Te interesează CHIMIA? Atunci îți recomand cu drag cărțile mele de Analiză chimică (vezi AICI) pe care le poți achiziționa direct de la mine sau de la Librăria Hamangiu  (de AICI)!

Asociatia Succes

Te invit să devii student la Facultate de Farmacie a Universității Titu Maiorescu să înveți despre toxici de la cadrele noastre didactice specialiste în Toxicologie!

 

Referințe științifice:

William J. Bank, MD; David E. Pleasure, MD; Kinuko Suzuki, MD; et al, Thallium poisoning, Arch Neurol. 1972;26(5):456-464.

Sonia Galván-Arzate, Abel Santamarıa, Thallium toxicity, Toxicology Letters, 1998, 99(1): 1–13.

Saddique A., Peterson C., Thallium poisoning – a review, Vetarinary and Human Toxicology, 1983, 25(1), 16-22.

A.L. John Peter, T. Viraraghavan, Thallium: a review of public health and environmental concerns, Environment International, 2005:31(4), 493–501.

1 Comentarii
  • Diana Mina

    Răspunde

    Foarte captivante si interesante toate articolele.

Lasă un comentariu