Acneea este o afecțiune dermatologică destul de frecvent întâlnită la vârsta adolescenței și, uneori, și în cazul adulților.
În acest articol mi-am propus să prezint una dintre cele mai relevante molecule antiacneice, care, în combinație cu tratamentul medicamentos sistemic prescris de medic în urma consultului și analizelor amănunțite, m-a ajutat să scap de acnee.
Ce este acidul azelaic?
Acidul azelaic este un acid natural care se găsește în cereale precum orz, grâu și secară.
Are proprietăți antimicrobiene și antiinflamatoare, care îl fac eficient în tratamentul afecțiunilor pielii, cum ar fi acneea și rozaceea. Această moleculă poate preveni viitoarele focare și poate curăța bacteriile din porii care cauzează acnee.
Acidul azelaic se aplică pe piele și este disponibil, de exemplu, sub formă de gel, spumă și cremă. Există mai multe exemple de denumiri comerciale pentru preparatele topice cu acid azelaic pe bază de rețetă. Acestea conțin 15% sau o concentrație mai mare de acid azelaic. Există și produse care se eliberează fără prescripție medicală, dar care conțin acid azelaic în concentrații mai mici, de regulă de 10%.
Deoarece durează ceva timp până să își facă efectul, acidul azelaic în sine nu este de obicei prima alegere a medicului dermatolog pentru tratarea acneei. Acest acid are, de asemenea, unele efecte secundare, cum ar fi senzația locală de arsură, uscarea pielii și exfolierea acesteia.
Cum funcționează acidul azelaic în vederea diminuării acneei?
Acidul azelaic acționează curățând porii de bacterii care pot provoca iritații sau erupții, reducând inflamația (astfel acneea devine mai puțin vizibilă, pielea mai puțin roșie, respectiv mai puțin iritată), favorizând reducerea cicatricilor.
Acidul azelaic poate fi utilizat sub formă de gel, spumă sau cremă. Toate formulările au aceleași instrucțiuni de utilizare. Zona afectată se spală cu apă caldă și se usucă, folosind un produs blând de curățare pentru a te asigura că zona este curată. Înainte de a aplica medicamentul se spală mâinile și se aplică o cantitate mică de medicament în zona afectată, masând și lăsând să se usuce complet. Odată ce produsul s-a uscat, se pot aplica produse cosmetice. Nu este nevoie să se acopere sau să se badijoneze pielea.
Este indicată evitarea soluțiilor astringente sau a produselor „de curățare profundă” în timp ce se utilizează acid azelaic.
Unele persoane vor trebui să aplice medicamentul de două ori pe zi, dar acest lucru va varia în funcție de indicațiile medicului.
Acidul azelaic pentru diminuarea cicatricilor induse de acnee
Acidul azelaic este uneori utilizat pentru diminuarea cicatricilor induse de acnee, pe lângă focarele active. Acidul azelaic favorizează regenerarea celulară și exfolierea pielii, ceea ce reduce cicatricile severe.
De asemenea, previne ceea ce este cunoscut sub numele de sinteza melaninei, capacitatea pielii de a produce pigmenți care pot schimba tonul pielii.
Despre celelalte utilizări ale acidului azelaic, precauții si efecte secundare am scris în acest articol: Acidul azelaic – antiacneic cu utilizări multiple.
OBSERVAȚIE!
Acest articol nu reprezintă o prezentare exhaustivă a profilului farmacotoxciologic al acidului azelaic, are rolul doar de a informa succinct publicul larg referitor la această substanță activă medicamentoasă prescrisă în acnee.
Informațiile oferite în acest articol sunt strict în scop informativ și nu au scopul de a înlocui tratamentul medical individualizat oferit în urma consultului medical.
Informațiile oferite nu substituie tratamentele presrise de medic.
Pentru probleme medicale pe care le ai, programează-te la un consult medical!
Te-ar putea interesa și Tot ce trebuie să știi despre acidul hialuronic, Iată ce trebuie să șii despre BOTOX – partea I.
Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.
Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.
Referințe științifice:
Gollnick H, et al. (2008). Azelaic acid 15% gel in the treatment of rosacea.
Kircik LH. (2011). Efficacy and safety of azelaic acid (AzA) gel 15% in the treatment of post-inflammatory hyperpigmentation and acne: a 16-week, baseline-controlled study.
Tan AU, et al. (2017). A review of diagnosis and treatment of acne in adult female patients.
0 Comentarii