Aloe Vera este una dintre cele mai importante plante medicinale, cu multiple proprietăți terapeutice. Dar care sunt substanțele chimice cele mai importante din compoziția acestei plante și ce proprietăți terapeutice îi imprimă acestea?

La cererea cititorilor, m-am documentat științific intens (după cum se poate observa și la secțiunea de referințe) referitor la compoziția sa chimică și îți voi prezenta succint și pe înțelesul tău despre proprietățile sale teraputice.

Genul Aloe cuprinde peste 300 de specii, majoritatea originare din Arabia, Madagascar și Africa de Sud. În funcție de specie, concentrațiile substanțelor constituente variază.

Utilizarea terapeutică a plantei Aloe vera datează cu aproximativ 8000 de ani în urmă. Primele însemnări datează din perioada sumeriană, când planta se utiliza ca medicament.

Egipetenii utilizau planta pentru proprietățile sale antiinfecțioase, cicatrizante și laxative. Cleopatra însăși utiliza această plantă în ritualurile sale de înfrumusețare. 😀

Legenda spune că Alexandru cel Mare trata rănile soldaților cu preparate din Aloe vera.

Această plantă a fost utilizată de medicii arabi și de Hippocrates și a fost adusă în vest de către exploratorii spanioli.

Aloe vera este utilizată și în medicina tradițională chineză și cea ayurvedică din India, ca laxativ și antihelmintic, ca adjuvant pentru tratamentul eczemelor și psoriazisului.

La ora actuală, Aloe vera este utilizată ca ingredient în multe loțiuni cosmetice și creme SPF. Unele studii științifice sugerează că aceasta ar avea efect anti-îmbătrânire similar cu al cremelor cu derivați de vitamina A. 😮

Planta Aloe vera și-a câștigat pentru prima data popularitatea în SUA în anii 1930 în urma studiilor științifice care i-au dovedit eficacitatea ca agent cicatrizant pentru pielea expusă la radiații X. În caz de arsură minoră, gelul proaspăt din frunză direct aplicat pe rană are efect calmant și cicatrizant.

Nu există doar un singur principiu activ în această plantă, ci mai multe, care “lucrează” în organism într-o manieră sinergică, adică “ajutându-se” unul pe altul în crearea efectelor terapeutice.

Cele mai importante 9 clase de substanțe chimice prezente în Aloe Vera sunt (nu te stresa cu denumirile, acestea sunt pentru speciile științifice precum farmaciștii, chimiștii sau medicii): aminoacizi, zaharide (monozaharide și polizaharide), enzime, antrachinone, lignine, saponine, steroli, vitamine și săruri minerale.

Aminoacizii sunt cărămizile din care sunt constituite proteinele și care influențează, printre altele,  funcțiile noastre cerebrale. Pentru construirea proteinelor din care suntem alcătuiți, organismul are nevoie în total de 22 de aminoacizi. 8 dintre acești aminoacizi nu pot fi sintetizați de la zero de către organismul uman, fiind absolut necesar să fie procurați din alimente și se numesc aminoacizi esențiali. În Aloe vera se găsesc toți aminoacizii esențiali, ceea ce reprezintă un mare avantaj. Cei 8 aminoacizi esențiali sunt: triptofanul, treonina, valina, fenilalanina, metionina, lisina, leucina și izoleucina. Exemple de aminoacizi neesențiali care se găsesc în Aloe Vera sunt: alanina, arginina, acidul aspartic, glutamina, tirozina, serina, prolina, histidina, glicina, cisteina și acidul glutamic.

Despre restul compoziției chimice, află în articolul Aloe vera – magie sau chimie? Partea a II-a!

Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.

Abonează-te GRATUIT și vei primi cele mai noi articole în căsuța de email.

Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.

Referințe științifice:

Shelton RM. Aloe vera: its chemical and therapeutic properties. Int J Dermatol .1991; 30:679-83.

Haller J. A drug for all seasons: medical and pharmacological history of aloe. Bull NY Acad Sci .1990; 66.

Bensky D, Gamble A, Kaptchuk TJ. Chinese herbal medicine : materia medica. Seattle, Wash.: Eastland Press, 1993:xxv, 556.

Ghazanfar SA. Handbook of Arabian medicinal plants. Boca Rato: CRC Press, 1994.

Grindlay D, Reynolds T. The Aloe vera phenomenon: a review of the properties and modern uses of the leaf parenchyma gel. J Ethnopharmacol .1986; 16:117-51.

Rowe T. Effect of fresh Aloe vera in the treatment of third degree roentgen reactionss on white rats. J Am Pharm Assoc .1940; 29:348.

Rowe T. Further observations on the use of aloe vera leaf in the treatment of third degree x-ray reactions. J Am Pharm Assn .1941; 30:266.

Murray MT, Pizzorno JE. An Encyclopedia of Natural Medicine. Rocklin, CA: Prima Publishing. 1991.

Ship A. Is topical aloe vera plant mucus shelpful in burn treatment? JAMA 1977; 238:1770.

Ross IA. Medicinal plants of the world : chemical constituents, traditional, and modern medicinal uses. Totowa, N.J.: Humana Press. 1999; xi, 415.

Foster S. Aloe. Herbs for Health .1999; 59-60.

Ni Y, Tizard, IR. Analytical methodology: the gel-analysis of aloe pulp and its derivatives. In Aloes The Genus Aloe; Reynolds, T., Ed.; CRC Press: Boca Raton. 2004; pp. 111-126

Dagne E, Bisrat D, Viljoen A, Van Wyk, BE. Chemistry of Aloe species. Curr. Org. Chem. 2000; 4:1055-1078.

Choi S, Chung, MH. A review on the relationship between Aloe vera components and their biologic effects. Semin. Integr. Med. 2003; 1: 53-62.

Surjushe A, Vasani R, Saple DG. Aloe vera: A short review. Indian J Dermatol .2008; 53:163-6.

Hamman JH. Composition and application of aloe vera leaf gel. Molecules. 2008; 13:1599-1616.

Klein AD, Penneys NS. Aloe vera. J Am Acad Dermatol .1988; 18:714-720.

Henry R. An updated review of aloe vera. Cosmetics and toiletries. 1979; 94:42-50.

Freytag A. Suggested role of tarumatic acid in Aloe wound healing. Pharmiz. 1954; 9: 705 (PUBMED)

Heggers J, Kucukcelebi A, Listengraten D, Stabenau J, Ko F, Broemeling LD, et al., Benefical effect of alov on wound healing in an excisional wound model. J. Altern Complement Med. 1996; 2:271-7.