Să îţi explic, ca să vorbim aceeaşi limbă. Am observat că se face confuzia mai mereu între acizii şi bazele din teoria electronică şi cei din teoria protonică.

În chimie există două mari teorii acido-bazice. Una este teoria protonică şi alta teoria electronică. Dar ele se întrepătrund. Oarecum. Teoria protonică spune că acidul e acea substanţă (în continuare voi denumi generic substanţa ca fiind o specie chimică, că aşa e mai corect) care cedează protoni şi baza acea substanţă care acceptă protoni. Teoria electronică spune că acidul este substanţa săracă (deficitară) în electroni şi baza are exces de electroni. Protonul este şi el sărac în electroni (de fapt, săracul, nu are niciun electron), însuşi un acid, în teoria electronică.

Radicalii liberi (prooxidanţii) sunt acizi în sensul teoriei electronice, pentru că sunt săraci în electroni, respectiv sunt avizi pentru electroni. N-aş putea spune că sunt acizi în sensul teoriei protonice pentru că nu cedează neapărat protoni.

Antioxidanţii sunt baze, dar în sensul teoriei electronice mai ales, pentru că sunt bogaţi în electroni şi sunt capabili să anihileze prooxidanţii înainte ca aceştia să atace moleculele importante din organism.

Specia chimică deficitară în electroni va fi într-o permanenţă “căutare” de electroni, pentru care va face aproape orice ca să îi obţină, respectiv va ataca aproape orice moleculă. Acidul este de regulă cel care atacă alte molecule. Şi când spun molecule mă refer în principal la moleculele “vitale” din organism, adică la ADN (prin excelenţă o bază în sensul teoriei electronice) şi lipidele din membrana celulară. Odată atacate aceste molecule, creşte riscul apariţiei bolilor degenerative.

Organismul are antioxidanţii endogeni proprii care au rolul de a anihila prooxidanţii care se formează invariabil în organism în cadrul proceselor metabolice. Într-un organism sănătos aceste două specii sunt în echilibru.

Speciile chimice acide sunt, de regulă, prooxidante (pentru că au deficit de electroni), iar cele bazice sunt, de regulă, antioxidante (pentru că au exces de electroni). Nu trebuie să absolutizăm rolul antioxidanţilor în organism, pentru că şi prooxidanţii au rolul lor. NU ne dorim un exces de antioxidanţi, credeţi-mă! Prooxidanţii proprii organismului (adică cei endogeni) ne apără de anumite infecţii. Un alt exemplu ar fi prooxidanţii exogeni (adică proveniţi din afara organismului), de exemplu medicamentele citostatice. Medicamentele citostatice (cele administrate în cancer) sunt, prin mecanismul lor de acţiune, prooxidante, distrugând celula canceroasă prin efect prooxidant asupra ADN-ului acesteia pe care îl alterează (deşi, ce ironie, cancerul în sine este provocat de procese prooxidante şi se tratează tot în acelaşi sens – a se citi “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” – un prooxidant “strică” celula normală şi o transformă într- una canceroasă, şi pentru a se “vindeca” organismul are nevoie de un alt prooxidant care să mai “strice odată celula” şi să o distrugă).

Aşadar să nu absolutizăm rolul antioxidanţilor! Nu e de dorit un exces de antioxidanţi, nu e de dorit alcalinitate extremă, aşa cum nu e de dorit nici aciditate extremă (alcalinitatea extremă ar distruge imediat celulale din organism, la fel ca şi aciditatea extremă). Ideal este echilibrul din organism între prooxidanţi şi antioxidanţi. Fiecare are rolul lui bine definit.

Implicarea speciilor chimice acide în apariţia bolilor degenerative are o explicaţie ştiinţifică pertinentă. Speciile chimice acide (prooxidanţii) şi mediul acid în sine creează condiţiile propice generării de radicali liberi (adică specii chimice foarte reactive, din cauza deficitului de electroni). Organismul uman are mecanismele proprii de “neutralizare” a radicalilor liberi, dar când aceste mecanisme sunt depăşite (adică nu mai fac faţă), se “strică” echilibrul antioxidanţi – prooxidanţi, apare un exces de radicali liberi, care, fiind foarte reactivi, atacă “tot ce le stă în cale”, încpând cu membrana celulară (şi în timp apar bolile cardio-vasculare prin favorizarea peroxidării lipidice) şi terminând cu nucleul celulei (şi astfel apare cancerul prin oxidarea ADN-ului celular). Nu se pune neapărat problema de cantitatea absolută de prooxidanţi, ci mai degrabă de echilibrul în organism dintre prooxidanţi şi antioxidanţi, adică de raportul lor. Când capacitatea organismului de neutralizare a radicalilor liberi este depăşită şi, deci, echilibrul se “strică” şi prooxidanţii sunt în exces, apar aceste boli degenerative: diabet, boli cardio-vasculare sau cancer. Se pare că alimentaţia raw vegan, fiind 100% naturală şi neprocesată nu prea generează radicali liberi, menţinând echilibrul în favoarea antioxidanţilor (acel mediu alcalin de care tot vorbim), organismul făcând în acest caz un efort mult mai mic pentru menţinerea acestui echilibru decât în cazul alimentaţiei procesate, generatoare de radicali liberi.

Procesele oxidative sunt corelate, deasemenea, şi cu procesul de îmbătrânire, pentru că ele afectează integritatea celulară şi, deci, pentru încetinirea îmbătrânirii ne dorim existenţa acestui echilibru (atât de fragil) între antioxidanţi şi prooxidanţi, în favoarea antioxidanţilor (mediu uşor alcalin).

Sportul joacă deasemenea un rol important în menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului, respectiv al echilibrului antioxidanţi prooxidanţi. Acesta ajută la drenarea toxinelor (şi grăbirea eliminării radicalilor liberi, adică a prooxidanţilor, respectiv a metaboliţilor acizi) din organism, punând sângele în mişcare. Prin efortul fizic se consumă caloriile “aumulate în exces”, greutatea coprorală se menţine în limite normale şi scade astfel riscul de diabet (pentru că scade stratul adipos şi scade rezistenţa ţesuturilor la insulină), boli cardio-vasculare (prin scăderea concentraţiei colesterolului din sânge şi a proceselor de lipoperoxidare) şi a cancerului (prin drenarea toxinelor şi neutralizarea speciilor reactive de oxigen prooxidante, viciante ale ADN-ului celular).

Despre radicalii liberi însă, povestea e mai lungă. Vom mai discuta şi în alte postări despre ei. Până atunci, hai să învăţăm chimie! Restul… e magie.

Notă: Excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii. Te rog ai grijă ce mănânci!

Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.

Abonează-te GRATUIT și vei primi cele mai noi articole în căsuța de email.

Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.

Referinţe ştiinţifice: 

Ross JA, Moses AG, Fearon KC. The anti-catabolic effects of n−3 fatty acids. Curr Opin Clin Nutr Metab Care 1999; 2: 219–26.

Weksler ME. Immune senescence: deficiency or dysregulation. Nutr Rev1995; 53: S3–7.

Fukui K, Onodera K, Shinkai T, Suzuki S, Urano S. Impairment of learning and memory in rats caused by oxidative stress and aging, and changes in antioxidative defense systems. Ann N Y Acad Sci 2001; 928: 168–75.

Lichtenstein AH, Kennedy E, Barrier P, et al. Dietary fat consumption and health. Nutr Rev 1998; 56: S3–19; discussion S19–28.

Centre for Nutrition Policy and Promotion. The healthy eating index. Washington, DC: US Department of Agriculture, 1995.

Basiotis PP, Carlson S, Gerrior SA, Juan WY, Lino M. The Healthy eating index: 1999-2000. Washington, DC: US Department of Agriculture, Centre for Nutrition Policy and Promotion, 2002.