Ce este Dreptul Medical? –partea a 2-a – articol scris de Av. Dr. Măduța Sorin-Dinu

Am început seria de articole dedicate dreptului medical, de tip guest-post, de interes atât pentru specialiștii din domeniul medical, cât și pentru cei din domeniul juridic, dar și pentru publicul larg, scrise de Dl Av. Dr. Măduța Sorin-Dinu.

Așa cum am expus anterior, în primul articol (Ce este Dreptul Medical? – articol scris de Av. Dr. Măduța Sorin-Dinu), revin și precizez că DREPTUL MEDICAL, ca știință juridică aparte, utilizează un complex de proceduri și mijloace de aplicabilitate împrumutate din alte ramuri de drept, cum ar fi Dreptul Civil, Administrativ, etc. fiindu-i specifice  2 metode: Imperativă și Dispozitivă.

 

Metoda IMPERATIVĂ o întâlnim în special în cadrul instituției “Transplantului” și a aceleia privind “Asigurarea obligatorie a asistenței medicale”.

Metoda DISPOZITIVĂ are corespondent, în special, în reglementarea relațiilor privind drepturile Pacienților și a Contractului de Asistență Medicală.

DREPTUL MEDICAL, ca o ramură distinctă a dreptului se guvernează și are la bază anumite Principii în baza cărora acesta se manifestă și funcționează, din punct de vedere legal.

Principiile Dreptului Medical se caracterizează prin totalitatea normelor acestuia și reies din cuprinsul lor.

 


medacademy

 

Principiile Generale ale Dreptului Medical caracterizează întreg sistemul de drept respectiv și sunt exemplificativ apreciate, ca fiind: Legalitatea, Egalitatea și Non-discriminarea.

Principii Speciale însă pot fi considerate: garantarea dreptului la ocrotirea sănătății, garantarea dreptului la asistență medicală, legalitatea actului medical, posibilitatea pacientului de a consulta și alți medici – principiul respectării celei de-a doua opinii, posibilitatea alegerii instituției medicale și a respectării sau nu a actului medical și intangibilitatea/inviolabilitatea corpului uman.

Un alt principiu este și acela al Obligației medicului de a respecta datele confidențiale ale pacientului și dreptul medicului de a solicita de la alți medici, colegi, opinii cu privire la starea de sănătate a pacienților săi.

Principiul autodeterminării conferă dreptul pacientului de a lua decizii privitoare la starea sa de sănătate, care trebuiesc luate în cunostință de cauză, după consultarea și informarea prealabilă a sa, din partea medicului.

Aceasta presupune faptul că pacientul are dreptul să aleagă instituția medicală la care să apeleze, să-și aleagă medicul și acolo unde este posibil să opteze, asupra metodelor de diagnosticare și tratament potrivite.

 

Inviolabilitatea corpului uman presupune că pacientul are dreptul ca orice intervenție chirurgicală să fie făcuta doar cu acceptul său, dacă este necesară și nu contravine legii.

Medicului îi este interzis să acționeze în dauna pacientului, într-un caz în care perspectivele și sansele de a trata o boală sunt inexistente, sau ca și inexistente, minime.

În articolul de astăzi, am analizat Principiile și Metodele de reglementare ale DREPTULUI MEDICAL, ca ramură distinctă de drept.

 

În viitor vom analiza și alte aspecte care pot duce la o cât mai bună informare a dumneavoastră, privind aceasta ramură de drept, DREPTUL MEDICAL.

Esența acestei materii este fundamentată pe acest articol și articolul scris anterior de mine (Ce este Dreptul Medical? – articol scris de Av. Dr. Măduța Sorin-Dinu).

Acestea, prin grija Lectorului Universitar Dr. Farmacist Alice Piperea, Șefă de Promoție cu Media 10.00 (pe toți anii universitari) au ajuns să fie cunoscute de către dumneavoastră, spre o buna informare.

 

Pentru a preîntâmpina și a preveni anumite situații litigioase care ar putea interveni în viața dumneavoastră sau dacă deja au intervenit, pentru a vă informa cum pot fi acestea soluționate ulterior – Av.Dr.Maduta Sorin-Dinu, Baroul București. Telefon: 0729.159.587 sau 0745.666.446. Pentru informatii sau consultații juridice de profil, sunt apelabil de luni-vineri în intervalul orar 10.00 – 19.00 și pe pagina mea profesională de Facebook AICI.

Mai multe detalii despre mine găsiți AICI (Biografia unui avocat de success – Av. Dr. Măduța Sorin-Dinu), iar ultimul interviu îl găsiți aici (INTERVIU  cu  Domnul Av. Dr. Măduța Sorin-Dinu – CANDIDAT la Demnitatea de DECAN (Poz.5) și la cea de CONSILIER (Poz.30) al Baroului București, la Alegerile din anul 2019, luna Mai).

Va mulțumesc!

Acest articol a fost preluat și de:

-Revista ComunicateBusiness >>>AICI;

-Revista TheBusinessLounge >>>AICI;

-Revista SuperProfit >>>AICI;

-Revista DoctorAs >>>AICI.

 

Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.

 

Abonează-te GRATUIT și vei primi cele mai noi articole în căsuța de email.
Loading

 

Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.

 

 

 

0 Comentarii

Lasă un comentariu

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. View more
Accept