Aproape toată lumea vorbeşte despre radiaţiile electromagnetice, dar nu toţi cunosc gradul lor de pericol şi rolul foarte important al unora în viaţa de zi cu zi.

Hai să înţelegem ce este aceea o radiaţie electomagnetică şi “cu ce se mănâncă”. Radiaţia electromagnetică este o “entitate” de natură duală, adică poate fi considerată şi de natură materială (pentru că are propietăţi de corpuscul, fiind considerată pe de o parte un flux de fotoni cu masă egală cu zero şi cu o anumită energie) dar şi imaterială (pentru că are proprietăţi de undă, adică lungime de undă, frecvenţă, etc), în acelaşi timp. Spunem că este caracterizată de o “dualitate corpuscular-ondulatorie”, este și materie și energie în același timp. Ochiul uman nu este capabil să le vadă pe toate. Ochiul uman vede doar radiaţiile din domeniul vizibil.

Cu cât lungimea de undă a radiaţiei este mai mică, cu atât energia ei este mai mare şi radiaţia este mai periculoasă atunci când întâlneşte în calea ei materie, respectiv viaţă.

Radiaţiile electromagnetice sunt de mai multe tipuri în funcţie de lungimea lor de undă: raze gamma, raze X, raze UV, raze din domeniul vizibil, radiţii IR, microunde şi unde radio.

Razele gamma şi razele X au lungimile de undă cele mai mici, deci energiile cele mai mari şi sunt cele mai periculoase. Ele sunt emise de corpuri cereşti foarte fierbinţi. Sunt aşa-numitele radiaţii ionizante, adică au energie atât de mare încât sunt capabile să scoată electronii de pe orbita lor şi, implicit, să rupă legături chimice şi să formeze substanţe deficitare în electroni, foarte periculoase, respectiv să genereze radicali liberi. Aceste radiaţii au efect foarte distructiv asupra meteriei, practic nicio formă de viaţă nu poate exista în calea acestora, pentru că ele distrug moleculele care susţin viaţa.

Din fericire însă, atmosfera terestră ne protejează de aceste radiaţii provenite de la soare şi celelalte corpuri cereşti. Dacă am ieşi din atmosfera terestră şi nu am avea costum de protecţie împotriva acestora, am fi distruşi, încet, dar sigur de ele. Pe cât de periculoase sunt, însă, aceste radiaţii îşi găsesc însă aplicaţii în “viaţa de zi cu zi”.

Razele X se folosesc pentru radiografii, însă la o intensitate scăzută. Numărul de astfel de iradieri pe an este limitat şi sunt contraindicate femeilor însărcinate, tocmai datorită gradului lor de periculozitate.

Razele gamma şi razele X se utilizează în radioterapia cancerului, pentru distrugerea sau afectarea ireversibilă a celulelor canceroase. Acestă terapie trimite doze mari de astfel de radiaţii ţintit asupra celulelor canceroase şi afectează structura acestora, ducând la moarte celulară, prin distrugerea ADN-ului. Cu toate acestea şi celulele sănătoase din jur sunt afectate de radioterapie.

Expunerea organismului la o cantitate mare de astfel de radiaţii ionizante duce la apariţia aşa-numitei “boli actinice”, experimentată de victimele bombelor atomice sau de persoanele care manipulează izotopi radioactivi fără protecţie adecvată. Aceste radiaţii au mare potenţial carcinogen (adică duc, relativ încet, dar sigur, la cancer).

După aceste radiaţii urmează radiaţiile UV, cu energii ceva mai mici, deci nu atât de periculoase ca razele gamma şi razele X. Radiaţiile UV se clasifică şi ele, în funcţie de lungimea de undă în:

-UVC –cu lungime de undă de 100-290 nm –cele mai periculoase radiaţii UV, care nu trec însă de atmosfera terestră;

-UVB – cu lungime de undă de 290-320 nm – trec parțial de atmosfera terestră;

-UVA – cu lungime de undă de 320 -400 nm – trec prin atmosfera terestră.

Partea bună este că cele mai periculoase radiaţii UV, şi anume UVC-urile, cu potenţial ionizant, nu trec de atmosfera terestră. Avem, aşadar de “luptat”, practic, numai cu UVB şi UVA. Al căror efect nu este deloc de neglijat, însă.

Datorită potenţialului lor ionizant, radiaţiile UVC se utilizează pentru sterilizarea suprafeţelor (prin capacitatea lor de a omorî microbii).

După radiaţiile UV urmează cele din spectrul vizibil, adică lumina pe care o vedem, apoi radiaţiile IR (pe care le simţim sub formă de căldură), microundele (cu care, printre altele, ne încălzim mâncarea) şi undele radio (utilizate în telecomunicaţii). Aceste radiaţii nu sunt periculoase şi trec de atmosfera terestră.

Despre potenţialul carcinogen al radiaţiilor UV am scris în postarea ‘”Expunerea la radiatiile ultraviole(n)te si riscurile asociate”.

Notă: pentru mai multe detalii referitoare la radiaţiile electromagnetice îţi recomand cartea mea de analiză instrumentală “ANALIZĂ INSTRUMENTALĂ ȘI METODE DE SEPARARE A SPECIILOR CHIMICE APLICATE ÎN DOMENIUL FARMACEUTIC. BAZE TEORETICE ȘI PRACTICE”  pe care o găseşti la librăria Universităţii Tiutu Maiorescu din Calea Văcăreşti, nr 187, corp V, parter, Bucuresti.

Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.

Abonează-te GRATUIT și vei primi cele mai noi articole în căsuța de email.

Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.

Referinţe ştiinţifice:

Alice Piperea, “ANALIZĂ INSTRUMENTALĂ ȘI METODE DE SEPARARE A SPECIILOR CHIMICE APLICATE ÎN DOMENIUL FARMACEUTIC. BAZE TEORETICE ȘI PRACTICE”, Editura Univerităţii Titu Maiorescu, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016.

Finlayson-Pitts BJ, Pitts JN (1986) Atmospheric chemistry. Wiley-Interscience, New York.

Graedel TE, Crutzen PJ (1993) Atmospheric change. WH Freeman, New York.

DeMore WP, Sander SP, Golden DM, Hamspon RF, Kurylo MJ, Howard CJ, Ravishankara AR, Kolb CE, Molina MJ (1997) Chemical kinetics and photochemical data for use in stratospheric modeling, Evaluation Number 12. JPL Publication 97-4 Pasadena.CA.

Goody RM, Yung YL (1989) Atmospheric radiation. Oxford University Press, New York.

Madronich S, Flocke SJ, Zeng J, Petropavlovskikh I (1997) Tropospheric ultraviolet-visible model (TUV). National Center for Atmospheric Research NCAR Technical Note (in preparation).

Neckel H, Labs D (1984) Solar Physics 90:205.

Frank R, Klöpffer W (1986) Spectral solar photon irradiance in central Europe and the adjacent North Sea, presented at the International Conference on Chemicals in the Environment, Lisbon.

World Meteorological Organization (1994) Scientific assessment of ozone depletion. Global Ozone Research and Monitoring Project Report-37, Geneva.