În articolul anterior (Droguri notorii -Marijuana – ce este, cum se consumă și care sunt efectele sale?) am discutat despre ce este marijuana și care sunt efectele pe termen lung și pe termen scurt ale acestui drog.
În cele ce urmează vom discuta despre mai detaliat despre efectele la nivel fizic și mintal ale marijuanei, și despre fumatul pasiv al acestui drog.
Utilizarea marijuanei poate avea o gamă largă de efecte, fizice și mintale.
Creșterea nivelurilor de THC în marijuana
Cantitatea de THC (substanța responsabilă de efetele sale halucinogene) din marijuana a crescut în mod constant în ultimele decenii. Pentru o persoană care este începătoare în utilizarea marijuanei, aceasta poate însemna expunerea la concentrații mai ridicate de THC, crescând riscul de reacții adverse. Concentrațiile mai mari de THC din marijuana explică în parte creșterea numărului de persoare care se prezintă în unitățile de primiri urgențe în urma consumului de marijuana.
Creșterea popularității produselor comestibile cu marijuana crește riscul apariției reacțiilor adverse. Alimentele necesită un anumit timp să se digere și să producă starea de euforie. Prin urmare, oamenii pot consuma mai mult produs în dorința de a resimți efectele mai rapid, crescând riscul apariției situațiilor periculoase.
Concentrațiile mai mari de THC în marijuana cresc riscul de instalare a dependenței în cazul în care produsul este consumat în mod regulat în doze mari.
Efecte fizice
Probleme de respirație
Fumul de marijuana irită plămânii, iar persoanele care fumează frecvent marijuana pot avea aceleași probleme de respirație ca și cei care fumează tutun. Aceste probleme includ tusea zilnică, boli pulmonare mai frecvente și un risc mai mare de infecții pulmonare. Cercetările nu au indicat până acum un risc mai mare de cancer pulmonar în cazul persoanelor care fumeaza marijuana, față de persoanele care fumează tutun.
Creșterea ritmului cardiac
Marijuana crește ritmul cardiac timp de până la 3 ore după fumat. Acest efect poate crește șansele de atac de cord. Persoanele în vârstă și persoanele cu probleme cardiace pot prezenta un risc mai mare de atac de cord.
Probleme cu dezvoltarea fătului și a nou-născutului
Un studiu a constatat că aproximativ 20% dintre femeile gravide, în vârstă de 24 de ani și mai tinere, au obținut un rezultat pozitiv la testul pentru depistarea consumului de marijuana. Cu toate acestea, acest studiu a constatat, de asemenea, că doar jumătate dintre consumatoarele testate ar fi recunoscut faptul că consumau marijuana, dacă nu ar fi fost testate. Dacă o femeie gravidă utilizează marijuana, drogul poate afecta anumite părți în dezvoltare ale creierului fătului. Copiii care au fost expuși în perioada fetală la marijuana au un risc crescut de probleme de atenție, de memorie și de rezolvare a problemelor comparativ cu copii neexpuși la acest drog. Unele cercetări sugerează, de asemenea, că THC-ul este excretat în laptele matern în cantități moderate. Cercetările sugerează că prin utilizarea regulată a marijuanei, THC-ul poate ajunge la concentrații suficient de mari în laptele matern, care ar putea afecta creierul copilului în curs de dezvoltare. Sunt necesare însă mai multe cercetări în acest sens.
Greață și vărsături intense
Utilizarea regulată, pe termen lung, a marijuanei poate determina dezvoltarea sindromului de hiperemeză canabinoidă, care constă în perioade regulate de greață severă, vărsături și deshidratare, uneori necesitând asistență medicală de urgență.
Efectele marijuanei la nivel mintal
Utilizarea pe termen lung a marijuanei poate duce la apariția unor grave afecțiuni precum halucinații temporare, paranoia temporară, precum și agravarea simptomelor la pacienții cu schizofrenie (o tulburare mentală severă cu simptome cum ar fi halucinații, paranoia și gândirea dezorganizată).
Utilizarea de marijuana a fost, de asemenea, legată și de alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea și gândurile suicidare în rândul adolescenților.
Ce efecte poate produce fumatul pasiv de marijuana?
Poți fi depistat pozitiv la THC în urma fumatului pasiv?
Studiile au arătat că în urma fumatului, în aer se eliberează o cantitate redusă de THC prin expirul persoanei care fumează, în așa fel încât cei care fumează pasiv vor inhala o cantitate de THC insuficient de mare pentru pozitivarea unui test de consum de marijuana.
Este posibilă apariția stării de euforie în urma fumatului pasiv de marijuana?
În mod similar, este puțin probabil ca fumatul pasiv de marijuana să inducă starea de euforie. Studiile au arătat că persoanele care nu utilizează marijuana raportează numai efecte ușoare ale drogului fumat de o persoană din apropiere și doar în condiții extreme (inhalare de fum de marijuana timp de mai multe ore într-o cameră închisă) .
Alte efecte ale fumatului pasiv de marijuana asupra sănătății
Încă sunt necesare mai multe cercetări pentru a afla dacă fumatul pasiv de marijuana are riscuri pentru sănătate similare fumatului pasiv de tutun.
Un studiu recent asupra șobolanilor sugerează că fumatul pasiv de marijuana poate produce efecte negative atât asupra inimii, cât și asupra vaselor de sânge într-o manieră similară ca și fumatul pasiv de tutun. Însă cercetătorii nu au explorat pe deplin efectul fumatului pasiv de marijuana asupra oamenilor. Ceea ce deja se știe este că toxinele și gudronul prezente în fumul de marijuana ar putea afecta persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii sau persoanele cu astm.
Cum afectează Marijuana calitatea vieții?
Comparativ cu cei care nu folosesc marijuana, cei care folosesc frecvent acest drog în cantități mari raportează următoarele de regulă următoarele reacții neplăcute: reducerea satisfacției vieții, afectarea sănătății mintale, înrăutățirea stării de sănătate fizică, apariția problemelor în relațiile cu cei din jur.
Oamenii raportează, de asemenea, mai puțin success la nivel academic și în carieră. De exemplu, utilizarea marijuanei este legată de o probabilitate mai mare de abandon școlar. De asemenea, este legată de mai creșterea numărului de absențe de la locul de muncă, accidente și leziuni.
În articolul următor vom discuta despre abuzul de marijuana și dependența de acest drog.
Te-ar putea interesa și Droguri notorii-Secretele heroinei și Droguri notorii – cocaina.
Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.
spațiu
🧪 Înscrie-te acum la meditațiile online cu noi!
spațiu
🔍 Detalii despre meditațiile cu noi
spațiu
⭐ Recenzii ale foștilor noștri elevi
spațiu
📄 CV-ul meu complet + diplomele mele
spațiu
spațiu
spațiu








