Cele mai frumoase unghiuţe au în spate multă ştiinţă, respectiv chimie. Manichiura acrilică este una dintre cele mai sofisticate tipuri de manichiură utilizată în industria de beauty. Este nevoie de multă îndemânare pentru realizarea unei manichiuri ca la carte, respectiv de un stilist pe măsură. O adevărată artă! Arta o las în mâinile stilistului meu, Alina Cuzuban, dar chimia v-o povestesc eu! 😛
Chimia manichiurii acrilice începe cu reacţia de polimerizare. Una dintre primele reacţii studiate la chimie organică (vezi în carte la capitolul “Alchene” – studenţii mei ştiu! 😛 ).
Pentru crearea manichiurii acrilice tehnicianul utilizează un sistem binar sub formă de “pastă” obținută prin amestecarea pe loc a unei cantităţi mici de pulbere cu o soluţie complexă, pastă pe care o aplică pe unghie cu ajutorul pensulei şi care se “usucă” în câteva secunde.
La baza acoperirii unghiei cu răşină acrilică stă o reacţie de polimerizare, adică reacţia prin care mai multe molecule mici de monomer formează prin unire o moleculă mai mare de polimer.
Soluţia, adică lichidul, este un amestec complex de monomeri, agenţi umectanţi şi agenţi lubrifianţi. Monomerul, de regulă metacrilatul de etil, hidroxietil metacrilatul sau trietilenglicol dimetacrilatul (nu ştiu cît de relevant ar fi să le scriu structura aici), este o moleculă de mici dimensiuni, care in anumite condiţii reacţionează cu alte molecule identice, adică alţi monomeri, formând o moleculă mult mai mare, denumită polimer. E ca şi cum ai construi un şir de mărgele, prin unirea a mai multor mărgici.
De regulă în compoziţia soluţiei se introduc toţi cei trei monomeri deoarece metacrilatul de etil formează doar lanţuri liniare de polimer.
Trietilenglicol dimetacrilatul este monomerul capabil să genereze polimeri ramificaţi, rezistenţi la acţiunea solvenţilor (de exemplu la acetona cu care se îndepărtează oja obişnuită). De aici “secretul” manichiurii acrilice. 😉
Agenţii umectanţi îmbunătăţesc adeziunea produsului de unghie si cei lubrifianţi uşurează curgerea.
Pulberea este alcătuită dintr-un polimer, un iniţiator de reacţie, coloranţi, dioxid de titan.
Dioxidul de titan este utilizat pentru a se crea un “look” cât mai natural posibil al unghiei. Este utilizat pentru pulberile opace.
Pigmenţii în tonuri de roz maschează decolorarea în timp a produsului, iar cei albaştri au rol de a “deschide” culoarea de bază.
Iniţiatorul de reacţie este un peroxid, de regulă peroxidul de benzoil (da, ai ghicit, exact aceeaşi substanţă folosită în cremele antiacneice), care la temperatura corpului se se “rupe” în două părţi egale, adică se descompune în radicali liberi. Fiecare jumătate e un radical liber. Radicalii sunt substanţe foarte reactive, deoarece le lipseşte un electron şi, în goana după electronul lipsă, au tendinţa de a se combina cam cu orice substanţă le “stă în cale” şi, implicit, de a altera, respectiv modifica structura substanţei atacate. Reacţia de polimerizare are nevoie de un iniţiator care să o declanşeze şi un catalizator care să îi crească viteza. Aceste două substanţe sunt în concentraţie mică în produs, în proporţii optime. Prea puţin iniţiator creează un strat prea moale, iar prea mult ar forma un strat prea casant.
Uite-aşa se “rupe” peroxidul de benzoil în două:
Odată pulberea amestecată cu lichidul şi pasta aplicată pe unghie, la temperatura corpului peroxidul de benzoil generează radicali liberi care atacă molecula de monomer şi, astfel, se declanşează reacţia de polimerizare, în lanţ. Molecula de monomer de care s-a legat iniţiatorul devine săracă în electroni si porneşte şi ea, la randul ei, în goana după electroni, până când întâlneşte altă moleculă de monomer de care se leagă printr-o legătură puternică, covalentă, şi aşa mai departe, până când molecula creşte şi devine un polimer. Când nu mai sunt monomeri în sistem sau când fragmentul de polimer sărac în electroni întâlneşte un alt radical, reacţia încetează. Legăturile dintre monomerii din polimer nu sunt neapărat liniare, pentru că lichidul mai conţine unele substanţe care favorizează ramificarea polimerului.
Iată prezentarea schematică a recţiei de polimerizare:
Polimerul din pudră nu reacţionează, funcţionează ca agent de “umplere”, sau diluant, respectiv purtător al iniţiatorului, adică de suport.
Şi… aici se termină reacţia de polimerizare. De aici încolo să lăsăm stilistul, pe Alina Cuzuban, să îşi facă treaba. Dincolo de chimia acrilului care imprimă calitate produsului, stilistul este cel care combină culorile şi finisează manichiura, imprimă acel final touch magic, aş putea spune, al unei manichiuri desăvârşite. Iar Alina este o adevărată EXPERTĂ! Utilizează produse cu adevărat profesionale, de înaltă calitate! Iata câteva opere de artă ale Alinei: Baby Boom, Baby Boom Chimic, London Red, Guess the Colour, Classic French, Fluo Manicure, Electric Cobalt, Soft Pink, Meow Mani. Mai multe dintre operele ei de artă poți vedea aici, pe profilul ei de Instagram: Alina Cuzuban-Instagram și pe profilul ei de Facebook: Alina Cuzuban – Facebook.
Avantajul manichiurii acrilice constă în faptul că reacţia de polimerizare nu are nevoie de lumină UV pentru a se produce, aceasta fiind iniţiată de o temperatură mult mai joasă, respectiv temperatura corpului, deci este eliminat riscul expunerii periodice la acest tip de radiaţii electromagnetice cu risc (deloc de neglijat) de cancer de piele. Radiaţiile electromagnetice sunt din “altă poveste”!
Despre radiaţiile electromagnetice am povestit în altă postare, reprezintă unul dintre “subiectele” mele preferate. Până atunci, hai să învăţăm chimie! Restul… e magie.
Şi… îţi doresc să rămâi deşteaptă…într-un “ambalaj” frumos!
Pentru a primi prin e-mail noutăți referitoare la articole similare pe care le voi publica, te poti abona gratuit la newsletter-ul AlicePiperea.ro, prin completarea formularului de mai jos.
Află mai multe despre mine AICI, AICI și AICI.
0 Comentarii