Recenzie publicată inițial pe Facebook în 28 iulie 2023:
“Doresc să-i mulţumesc din toată inima mea doamnei Alice Piperea pentru toată implicarea, îndrumarea, susţinerea, încrederea, răbdarea și tot sprijinul acordat! Pe toată durata colaborării cu dumneaei am beneficiat de foarte multe materiale, foarte, foarte bine structurate, amănunțite și ușor de înţeles, care mi-au ușurat învăţarea. Astfel, am reușit să înţeleg absolut toate noţiunile. Orice nelămurire mi-a fost explicată cu mult profesionalism! Materia mi-a fost foarte bine clarificată, reușind să fac conexiunile necesare rezolvării corecte a grilelor.Toate acestea se datorează în totalitate celei mai devotate doamne profesor, doamna Alice Piperea! O recomand din tot sufletul meu pentru toată seriozitatea, toată dăruirea și toată determinarea, care mi-au încununat drumul spre succes! Vă mulţumesc din tot sufletul pentru că aţi reușit să-mi îndepliniţi visul: acela de a fi admisă la buget, la UMFCD-Facultatea de Medicină! Vă mulţumesc enorm, vă respect și nu o să vă uit niciodată! Vă apreciez din tot sufletul meu!”
